Cum am constatat că încep să îmbătrânesc

Sunt aici în Măguri doar de trei zile. Cu toate acestea, încep să mă simt ca un pustnic, uitat undeva într-o peșteră, ca în Patericul Egiptean. Nu am semnal decât în vârful dealului, nu am net și mai ales, nu am nevoie de nimic. Fac exclusiv lucruri care îmi convin de minune: citesc, scriu, fotografiez, umblu pe dealuri și încerc să-mi învăț câinele bunele maniere. Eventual să-mi aducă bățul și […]

 
 
 
 

Echinocțiu de toamnă 2015 – Adevăr și ficțiune juma-juma

Ziua a debutat normal. Asta până am ieșit pe terasă să îmi iau chiloții încă uzi de la uscat și am dat de propria-mi umbră. Mi-am amintit cât de trecător sunt și că în curând vine frigul. Și mi-am mai amintit că, statistic vorbind, în lume mor mai mulți oameni din cauza selfiurilor decât din cauza rechinilor. Cu prudență, am făcut o poză insignifiantă umbrei trecătoare întrebându-mă dacă, oare, umbrele […]

 
 
 
 

Fraţii (5). Final.

Ajunseră fraţii noaptea târziu la cetatea aceea cu ape tămăduitoare, metalicești. Și după ce, la ceas de cu seară mâncară pe săturate ciorbe și alte bucate întremătoare, traseră la cetatea de beton din vechime numită Hotel Roman, care se întindea peste drumul de căruțe până către apa cea iute curgătoare a râului Cerna. Mare le fu mirarea când dădură peste lucruri demult uitate, însă cu care firea lor slabă și […]

 
 
 
 

Fraţii (4)

După mai o săptămână, desagii se ușurară, bucatele se împuținară, însă drumurile cu nici un chip nu se neteziră ca masa, făcându-se cu vreun chip mai ușoare. Ba chiar din contră. Bieții frați avură de luptat cu hățișuri, cu ruji de mure agățându-se de om ca râia, cu câmpuri de urzici înalte cât toată făptura, cu rătăciri mari pe poteci fără semne călăuzitoare, unde scrijeliturile copacilor purtau doar numele unor […]

 
 
 
 

Fraţii (3)

Au purces frații la drum cu pas apăsat sub cer ca de plumb suind și coborând pe cărări doar de Avva Sisoe știute, mereu cercetând ecranul mic al unui meșteșug năstrușnic de-i zice Garmin, ce urma să le spuie încotro să își îndrepte pașii sub soare, numai că el, netrebnicul, un singur lucru arăta și anume taman locul unde se aflau pe lume, ceea ce știau și dânșii, fiind drept […]

 
 
 
 

Evoluția unui fotograf (7). Final.

“I have gradually confused photography with life.” Jerry Uelsmann Am plecat de la punctul zero al evoluției: Exiști, deci fotografiezi. Nu pentru că lumea ar fi nu știu cum de frumoasă sau permanent spectaculoasă, ci pentru că ea există, la fel cum exiști și tu, fie că te trezești într-o exuberantă zi de vară, fie într-o dimineață cenușie de iarnă, pe care habar n-ai de unde să o apuci. Am […]