Use advanced navigation for a better experience.
You can quickly scroll through posts by pressing the above keyboard keys. Now press the button in right corner to close this window.

Evoluția unui fotograf (6). Deschizi mintea.

Încet, începi să înțelegi că fotografia nu este tocmai realitatea, ci interpretarea ei ficțională, una potrivită cu starea povestitorului. Seamănă cu scena de la un priveghi când oamenii stau adunați ciopor la căpătâiul mortului, într-o încăpere unde ard leșinat niște lumânări. Simți în aer apăsarea gândurilor, simți cum fiecare reflectă la propria moarte și se imaginează așezat în locul mortului pământiu din sicriu, când deodată pe ușă dă iama văduva grasă și suspect de veselă ținând triumfătoare în brațe un lighean de plastic roz, plic cu gogoși calde și atunci praful se alege de toate latinismele gen memento mori sau panta rhei, fiindcă mâinile se ciocnesc deasupra ligheanului, ochii scânteiază, buzele se fac lucioase și mânecile preiau rolul șervețelor pe care gazda a uitat să le aducă.

Realitatea e aceeași cu cea de dinainte, la fel decorul, mortul e și el imuabil ca un mușuroi, însă atmosfera încăperii e schimbată, fiindcă ceva a intervenit brutal și a tras de un macaz invizibil, modificând accentul, care se deplasează de pe decedat, pe gogoși, de pe cugetare, pe stomac, de pe moarte, pe viață. Iar atmosfera încăperii este acum alta, fiindcă toți oamenii închiși acolo au devenit alții, inclusiv tu, cel căruia îți scârțâie între dinți aluatul moale presărat cu zahăr pudră.

Întrebarea complicată care se ridică este: ce realitate se cuvine să transmiți prin fotografia ta? Cea evidentă, vizibilă sau cea filtrată de tine mental și sufletește, cea modificată deja de diferitele stări de agregare prin care poți trece de la o clipă la alta? Răspunsul e mai adânc decât răcoarea adâncă a unei fântâni de munte, vara. S-ar putea foarte bine ca realitatea să fii chiar tu însuți, de fapt să nu fotografiezi ce se vede, ci tocmai ceea ce ești, într-o clipă absolut unică și irepetabilă. Iar când reușești să transmiți acest lucru prin fotografie, cu precizie, fără subterfugii, atunci înseamnă că tu și realitatea ta intimă ați devenit una. Acest lucru se cheamă ‘sinceritate fotografică’ – element cu totul crucial, aproape imposibil de tradus, însă detectabil de către un ochi experimentat din afară, care îți privește imaginile.

Ai învățat deci ce înseamnă să pui un subiect într-o ramă, dar călătoria nu se oprește aici. Într-o zi, citești o idee care te pune pe gânduri: “Fotografia trebuie să comunice ceva despre subiect cu maximă intensitate, ori pentru aceasta, relaţia formelor trebuie riguros organizată”. Ce înseamnă forme? Totul în jur e formă, lumea palpabilă, la fel ca cea doar reflectată, aidoma umbrelor aruncate de foc pe peretele unei peșteri. Ca pe o tablă de șah, absolut orice situație în afară de cea în care piesele sunt static aranjate, gata pentru bătălie, iar albul încă nu a mutat un pion înainte, comunică ceva, o intenție și o potență. Odată ce ai stabilit care este subiectul unei imagini, dacă nu te cheamă cumva Richard Avedon și nu ai un cult pentru fundalurile neutre de un portretele răsar aidoma unor basoreliefuri, atunci se cuvine să iei seama de toate formele care îl înconjoară. Trebuie să ții seamă de absolut tot, cu o acribie de arhivar: primul plan, fundalul, umbrele, direcția luminii, plus fiecare obiect în parte, care înconjoară subiectul.

Apoi se cuvine să ai în vedere plasamentul acestui subiect, fiindcă locul său în cadru e decisiv. Să zicem că subiectul ales este o vază cu flori pe o masă: în dreapta ei ai deschiderea unei uși care dă înspre o scară foarte grafică în spirală, iar în stânga ai un cuier pe care se află o pălărie neagră confundându-se cu lemnul de mahon al panoului în care stă agățată. Ce obiect alegi pentru a spune ceva în plus despre vază: scara sau pălăria? Ambele transmit subliminal posibilitatea unei plecări, dar fiecare element o spune total diferit. Care dintre ele mă ajută mai mult în mica mea poveste despre singurătatea unei vaze în care niște flori tăiate îți dau duhul încet, pe o masă? Alegi în funcție de ceea ce vrei să comunici, fără să poți vorbi, scrie, gesticula sau face orice altceva. Ca să folosesc o analogie, e ca și cum, legat fedeleș fiind de un scaun, înfășurat de funii la mâini și la picioare, având cu o bandă adezivă neagră lipită de gură trebuie să comunici ceva despre libertatea de mișcare a unui maratonist montan. Alegi în funcție de idee și de aceea, ar fi bine să ai deja una pregătită înainte de a declanșa, fiindcă după, nu se mai poate face nimic. Obiectele nu pot fi re-aranjate, singur tu ești cel capabil să te ajustezi în fața unui subiect, respectiv în fața unei idei. Așadar te miști, studiezi unghiurile, scanezi limitele cadrului și mai ales, nu scapi din vedere un element esențial: lumina.

Lumină nu e doar acel ceva care te ajută să vezi lucrurile din jur, ci mult mai mult. Fotografia nu e atât despre realitatea exterioară, cât despre tine în relație cu lumina. Când înțelegi lumina, înțelegi fotografia. Atunci, deși contează, vei fi mai puțin atent la regele-subiect sau la restul obiectelor din cadru aranjate aidoma pieselor de pe o tablă de șah și vei urmări lumina cu o asemenea încăpățânare și pasiune până când vei deveni una cu ea. De ce? Fiindcă ea este cea care poate face marea diferență între o imagine mediocră și una excepțională. Este cea care îmbracă totul, inclusiv pe tine, cel care stai în lumină încercând să o înțelegi, să o asumi și mai ales, să o folosești cum se cuvine. Un portret nu e un simplu chip, un nud nu e un corp gol, un peisaj nu e dealul sterp care se vede prin geam, ci toate sunt de fapt lumina care le înconjoară ca o aură. Or, când înțelegi că de fapt, aceasta trebuie să încerci să fotografiezi, atunci mintea ți se deschide și treci la un alt nivel de înțelegere a lucrurilor.

Ești sus, în cer, moțăi în scaun la mii de metri deasupra norilor, când deodată pilotul anunță că începe coborârea. E timpul să te întorci pe pământ, fiindcă cercul e pe cale de a se închide. Ai trecut prin toate stările specifice evoluției unui fotograf: te-ai îndrăgostit, ai muncit cu entuziasm și naivitate, ai căzut în groapa depresiei, te-ai smuls cu chiu cu vai de păr afară din ea încercând să te salvezi prin tehnică și apoi ai început cu răbdare, reconstrucția: ai citit, ai văzut, ai gândit și în cele din urmă, după mulți ani, ai înțeles ce înseamnă de fapt ramă, subiect, compoziție, lumină, realitate, sine și toate relațiile subtile dintre ele. Ai deschis ochii, ai deschis mintea, iar acum ești pregătit pentru ultima bucată a călătoriei, cea în care…

evolutia unui fotograf 6

small_keyboard