Mie îmi place Getty Museum din Los Angeles, recunosc. Îmi plac arhitectura, colecțiile, atmosfera, prezentările audio ale lucrărilor, galeria de fotografie, grădinile și perspectiva asupra zonei downtown LA.

Fiului meu adolescent îi place mai mult Venice Beach și tot spectacolul străzii de acolo: 5 magazine de skateboard, artiștii și performerii stradali, atmosfera flower-power și parcul de skate plasat pe plajă, răcorit permanent de briza oceanului. Sper că nu și mirosul de iarbă plutind prin aer…

Când i-am propus să petrecem o zi la Getty, a oftat adânc, m-a privit cu o mină tristă și m-a întrebat: „Și eu, cât crezi că o să rezist?” L-am asigurat cu volute largi ale mâinilor că e un loc incredibil, că o să-i placă și, până să se dumirească, am plecat. Pentru început, i-au plăcut într-adevăr trenulețul urcând muntele de la parcare, doamna cu pliante întâmpinându-ne cu zâmbet larg și, mai ales, senzorii de la pisoar, care i-au plăcut de fapt atât de mult încât a declanșat în serie mai mulți decât trebuia, râzând pe înfundate.

Entuziasmul lui s-a înmuiat, însă, pe măsură ce am trecut de la manuscrisele medievale iluminate la pictura renascentistă, sculptura barocă și impresioniști. Rezista tot mai greu și se plimba de colo-colo ca o mumie trasă cu cheia. Noroc că avea la el Iphone-ul. Eu mă chioram la detaliile cine ştie cărui tablou de Gabriel Metsu, unul dintre pictorii mei preferați, iar el se juca Candy-Crush cu șapca de skate întoarsă. La final, când am încercat să-l conving că, de fapt, i-au plăcut puțin și lui arhitectura, grădinile și prezentarea lucrărilor m-a privit în ochi cu aceeași mină tristă ca la început, fără să zică nimic.

Ajuns acasă, îi explica fratelui său avantajul de a fi fost înaintea lui în Statele Unite: „Ai noroc cu mine, poți să mă întrebi dinainte exact ce merită și ce nu. Dacă, de exemplu, îți propune Voicu să mergeți la Getty, zi nu. Ascultă-mă.”

Poftim cultură!

Tweet