Use advanced navigation for a better experience.
You can quickly scroll through posts by pressing the above keyboard keys. Now press the button in right corner to close this window.

Lili pe oliță

1lili

Ai mei stau într-un bloc cenușiu ca un gigantic șobolan mort, nerenovat termic, din vastul Cartier Mănăștur din Cluj-Napoca, România, Europa, Terra, cum obișnuiam să adresez eu scrisorile trimise din taberele de pionieri, ca să fiu mai sigur că ajung, neștiind că de fapt la destinatar numele străzii e mult mai important decât planeta pe care locuiești. Cum vii dinspre Someș, în cale îți răsare ascunsă printre blocuri, o benzinărie.

Intru să-mi iau o gumă. Printre rafturi mă opresc și mă chiorăsc în jur. Deodată, ceva mă împiedică să mă mai mișc. Ca o draperie grea de pluș roșu, mi se ridică în memorie o cortină, făcând loc unei scene înghețate într-o imagine, ca din debutul unei piese de teatru: drept în mijlocul benzinăriei, care acum se preface într-o cameră mare, ușor întunecată, Lili mă așteaptă privindu-mă drept în ochi, ca în fiecare dimineață, pe oliță, sporovăind ca o vrabie vrute și nevrute. Din bucătărie vine un miros de prăjeală și din păretarul de deasupra patului nefăcut, un miros de cal încins: turcul fuge cu fata proaspăt răpită din, of course, Serai. Iar noi e vremea să fugim la Școala Generală numărul 6 dacă nu vrem să întârziem la ora de caligrafie.

Lili e colega mea de bancă încă din prima zi de școală, când tovarășa ne-a pus așa, fiindcă aveam aceeași înălțime. În fiecare dimineață eu trec să o iau și ea mă așteaptă, cuminte. De obicei, pe oliță, mai ales iarna, fiindcă pe strada ei nimeni nu are baie în casă, iar veceul din fundul ogrăzii are trei calități: e departe, e înghețat și pute. Lili stă în aripa țigănească a cartierului Mănăștur, pe strada Lingurarilor, nu departe de dâmbul Calvaria și de Costăneasa, cârciuma clasică unde atmosfera e atât de tensionată datorită multelor pahare de monopol cu dulce, încât oricine ar putea înjunghia oricând pe careva.

Ca să ajung la Lili de pe strada Izlazului dau în capătul străzii, o iau la dreapta și trec pe lângă casa lui nănașu, cel care ne taie porcul și de care mi-e foarte frică, deoarece are o privire cruntă și un set de cuțite nesfârșit de lungi. Apoi traversez un câmp pe o cărare tăind niște parcele de porumb, care înțeapă această stradă a Lingurarilor desfundată și haotică, unde se amestecă gospodării ca vai și amar, cu cătrețe, veceuri, grajduri și acareturi improvizate semănând toate între ele. Împreună, formează o lume de o tragică tandrețe, un fel de specie pe cale de extincție. Din păcate, la fel a pățit-o și tigrul tasmanian, părăsind de-a binelea scena istoriei în anul de grație 1933.

În fiecare dimineață, Lili strecoară în sporovăiala ei câte o minciună enormă, livrată fie direct de pe oliță, fie în drum spre școală: are o mătușă balerină la Milano, are un văr cowboy în Texas, are ea cancer la creier, tatăl ei are o mitralieră plină cu gloanțe ascunsă într-o căpiță de fân, bunica ei a urcat odată pe un deal care avea doar suiș, nu și coborâș, când se va face mare o să ajungă cosmonaută pe lună, odată o scroafă le-a fătat 11 purcei + un ieduț, are o vecină vrăjitoare care poate transforma orice în aur, până și cârpele, are ascunși într-o ladă din pod dolari adevărați, chestii de-astea. Pe lângă tot acest univers fabulatoriu, de înțeles la copiii de o anumită vârstă, Lili mai și cântă toate șlagărele la modă. Cel mai mult îi place: ‘Ia-ți mireasă ziua bună’. O știe pe toată.

2lili

Lili stă acum pe oliță fix în mijlocul benzinăriei între raftul cu cornuri cu ciocolată, cipsuri și cel cu cd-uri și jucării de pluș printre care se află un lup mic, un elefant care ține în trompă o inimă pe care scrie LOVE și o vacă roz cu ochii supradimensionați, acolo stă Lili însă n-o vede nimeni în afară de mine, tot ce văd cei din jur e un individ pironind suspect cu privirea podeaua unei benzinării oarecare. Atât de oarecare e această benzinărie încât am o prietenă care le chiar confundă. Merge la casă să plătească benzina și întreabă cu aceeași inocență din privire ca cea a lui Lili: ‘Asta ce benzinărie e?’ Apoi scoate cardul de fidelitate aferent și plătește. Cei de la casă o petrec înfricoșați cu privirea până urcă în Toyota ei și dă colțul. Abia apoi respiră ușurați.

Într-o zi fatală, așteptată cu spaimă de toată lumea, Strada Lingurarilor a fost complet rasă de buldozere. Găinile au fost mâncate, pisicile eliberate, caii scheletici duși la abatorul din Piața Abatorului. Oamenii au fost mutați aiurea în diferite blocuri noi, multe încă nefinisate cum trebuie și unii dintre ei, vecini de zeci de ani, nu s-au revăzut niciodată. Câțiva nici măcar nu și-au mai revenit. Strada a primit un nume nou, demn de zorii mereu proaspeți ai construcției socialismului luminos: Primăverii.

Lumea lingurarilor nu mai trăiește decât în amintiri ascunse după cortine roșii de pluș obosite, care se ridică tot mai rar. Pe locul casei lui Lili a răsărit după mulți ani o benzinărie Shell, care a devenit mai apoi MOL. În ea am intrat să-mi iau o gumă. Cosmonauta Lili cred că e demult pe lună. Probabil plutește imponderabil, nedezlipită de olița ei albastră de tablă. Mă așteaptă să mergem la o școală care nu mai există, să scriem caligrafic în caiete care nu mai există sau să vadă ce mutră o să fac atunci când o să-mi toarne o nouă minciună despre lucruri care nu există.

3lili

small_keyboard