Un om e un om singur. Doi oameni pot forma o pereche. Trei pot fi deja un grup. Însă pentru a fi un grup adevărat este nevoie de mai mult decât de cifre: trebuie ca oamenii să fie uniți fie de o idee comună, fie de un tip de îmbrăcăminte, fie de ceva care ține de un cuvânt mare și greu – destin. O anumită situație, un loc sau o atmosferă aparte pot și ele strânge oamenii laolaltă și să-i facă una.

Un exemplu clasic sunt așa numiții groupies, cei care urmăresc și se identifică vestimentar și gestual cu trupa lor favorită. Călătorii de tren pe distanțe lungi se îmbarcă și ei într-un astfel de destin comun, care îi unește pentru o vreme și îi face să semene, iar acest lucru conține ceva din rădăcina acestui cuvânt grav amintit mai sus și se cheamă destinație. Toți cred că, în cele din urmă, vor ajunge la capătul călătoriei, iar acest sentiment nemărturisit îi leagă, îi adună sub aceeași umbrelă, la fel cum pasionații de șah dintr-un parc, urmărind o partidă, se îmbarcă și ei într-o călătorie, însă de alt tip.

O vreme, în Cuba fiind, am urmărit această idee și am inventariat o seamă de grupuri. Iată câteva dintre ele:

1. Grupul comentatorilor de baseball (din Havana). Există un parc, nu departe de Capitoliu, unde fanii diverselor echipe se întâlnesc și comentează în contradictoriu campionatul. Nu de puține ori, par pe punctul de a se lua la bătaie. De obicei, cei mai vocali au câștig de cauză – argumentează gesticulând, fac exerciții de retorică, se simt bine și mai ales, se simt ascultați.



2. Grupul alcoolicilor anonimi (din Manzanillo). Undeva în apropierea gării, în miezul zilei, acest grup se simte foarte bine. Se află la punctul culminant al unei beții inopinate, în acel moment când lumea e frumoasă și toți oamenii trebuie iubiți, indiferent de culoare, religie, orientare sexuală sau politică. Au ocupat un colț de stradă și sunt gata să racoleze pe oricine este dispus să li se alăture, bineînțeles cumpărând o nouă sticlă de rom.



3. Grupul fostelor glorii sportive (din Santa Clara). Domino e ultimul lor bastion, ultimul sport pe care îl mai pot juca înainte de victoria finală. Unul a fost campion de box, altul la baseball, altul culturist, acum toţi sunt retraşi. Totul e astăzi istorie în alb-negru afișată la vedere, pe peretele din spatele lor. Sunt gravi ca niște corbi, pentru ei nu mai e de glumit cu viața. Până și jocul de Domino merită luat în serios.



4. Grupul navetiștilor căzuți pe gânduri (din tren). Au povestit, au pozat, au mâncat, s-au uitat la câmpurile de trestie de zahăr, au supt acadele (o sfântă tradiție pe orice tren cubanez) și acum gata, nu mai au nimic de spus. E acel moment în care poți auzi cum gândurile se ciocnesc în capetele oamenilor. Destinul lor e destinația, atât.



5. Grupul adoratorilor de înghețată (din Havana). Cea mai bună înghețată se găsește la Copellia; această afirmație nu e negociabilă, o știu toți. Fresca, Vanilla, Chocolate – nu contează cât de lungă e coada, merită. Necazul e că există două intrări: una pentru străini, fără coadă și una pentru autohtoni, cu coadă. Pe prima ești invitat să intri în Raiul înghețatei, la a doua aștepți o veșnicie. Lumea e nedreaptă. Atunci e nevoie de solidaritate. Am salivat și transpirat împreună cu fraţii cubanezi. Şi da, după o coadă de o oră, Copellia chiar pare cea mai bună îngheţată din lume.



6. Grupul dansatorilor și acrobaților (din Bayamo). Erau tineri, frumoși, dinamici și veseli. Ba dansau, ba se zbenguiau sărind, ba cântau rap. În orice caz, muzica era dată foarte tare. Deodată, unul dintre ei a făcut un soi de lumânare, apoi a început să se îndoaie. În cele din urmă a făcut chestia asta din imagine. Atunci s-a făcut liniște, muzica s-a oprit și nu voi ști niciodată dacă acest băiat a atins sau nu cimentul cu călcâiele, așa de emoționant a fost acel moment.



7. Grupul prietenilor-mândri-că-prietenul-lor-avea-o-prietenă (din Cienfuegos). Și nu doar că era singurul dintre ei care avea o prietenă, dar își și tatuase pe braț cu roșu numele lor: Michel y Amanda. Și acesta nu era unicul motiv pentru care era admirat de către prietenii săi: era singurul care știa să dea și frontflip și backflip, fiindcă făcea antrenamente de gimnastică.



8. Grupul oamenilor nervoși (din Santiago). Și asta fiindcă trebuiau să aștepte dis de dimineață la ministerul de finanțe pentru eliberarea unor hârtii. Adevărata coadă era în interior, însă cubanezii sunt de o răbdare uluitoare când vine vorba de cozi la orice. Și pe deasupra mai sunt și foarte politicoși. Întreabă de fiecare dată cine este „el ultimo” ca nu cumva să fie nevoiți să se certe mai apoi.



9. Grupul pionierilor revoluționari (din Manzanillo). La fiecare final de ianuarie, se sărbătorește nașterea lui Jose Marti, eroul-poet cubanez, ce niciodată n-ar fi trebuit să meargă la război cu spaniolii îmbrăcat în negru și călare pe un cal alb. Aici pionierii poartă veseli un tablou tragic, ce descrie moartea lui pe câmpul de luptă. Dar asta s-a întâmplat foarte demult. Pentru ei e doar o sărbătoare, o zi în care orele se suspendă în favoarea festivităților.



10. Grupul elevelor plouate (din Santiago). Și a fost cald, apoi deodată s-a înnorat și s-a pornit o mare ploaie torențială. Atunci au apărut ca din pământ elevele plouate râzând tare. Apoi iar a fost cald și parcă mai umed ca înainte. Nu prea e nimic de spus altceva, aşa e în Caraibe, mai ales în sezonul ploios.

Tweet