Ajunseră fraţii noaptea târziu la cetatea aceea cu ape tămăduitoare, metalicești. Și după ce, la ceas de cu seară mâncară pe săturate ciorbe și alte bucate întremătoare, traseră la cetatea de beton din vechime numită Hotel Roman, care se întindea peste drumul de căruțe până către apa cea iute curgătoare a râului Cerna. Mare le fu mirarea când dădură peste lucruri demult uitate, însă cu care firea lor slabă și păcătoasă se dedulci neîntârziat cum ar fi: ditamai patul queen size, frigiderul, wirelessul, televizorul, dușul fierbinte și breakfastul inclus în preț.

Cu sfială mare și ultimele zdrențe cât de cât curate pe dânșii se pogorârâ frații într-o drăcovenie de cușcă strâmtă ce se cheamă lift, preț de șase etaje până în sala bucatelor, unde la o masă întinsă, pe o cuvertură ca neaua de albă îi așteptau blide, căni și pahare aranjate cu sistemă. Era de parcă niște sălbatici de prin codri dădură buzna în iatacul vreunui rege bogat nevoie mare. Doamne coapte, date cu cârmâz pe la buze și gătite în straie de sărbătoare sorbeau cahvele îndulcite, iar domni de vază trăgeau la ciubuce povestind cu glas jos, de ziceai că totul se petrecea pe o altă planetă, într-un alt răstimp. Cu sfială mare, frații cerură bucate alese, apoi cu strădanie, se abținură să înfulece plescăind cum făcură dânșii pe munți zile în șir ci, șezând cu mare cumpătare pe scaunele cu spătar înalt, mânuiră tacâmurile lucitoare cum văzură la vecinii de masă, până rămaseră blidele linse și cupele goale.

Apoi își găsiră izbăvirea de boalele oaselor scăldându-se în apele cele metalicești întremătoare, după cum își închipuiră vreme îndelungată. Și plecând dânşii înapoi înspre cășile lor pe același drum de fier povestiră îndelung despre unele din cele scrise aici de neînsemnatul Frate Portocalie, precum și despre multe altele ce n-au fost pomenite, fiindcă doar cei care le-au trăit întocmai sunt vrednici să le poarte cu dânșii ca pe niște dulci poveri, pentru ca apoi să și le amintească, atunci când viața se va fi sluțit și funia de argint se va fi subțiat, după cum scrie Cartea. Fiindcă această nepreţuită aducere aminte este rostul pribegiilor omului pe rotocolul pământului, nu altul, de acum și pururea și-n vecii vecilor, amin.

PS

Toate acestea fură scrise în duhul şi după slova iscusită a fratelui nostru mai mare boier Dinicu Golescu la anul de graţie 1824 în cartea sa numită “Însemnare a călătoriei mele”.

Tweet