Însemnare a călătoriei lor cu pasul prin pustiimea Țării românești de la munții cei vrednici Retezat până la târgul cu ape metalicești, tămăduitoare, ce se cheamă Herculane.
Într-o bună zi sub soare, anul de graţie 2014, patru frați creștini și prieteni s-au povestit și s-au hotărât să se preumble de capul lor prin patrie, ca să vadă mai îndeaproape lucrurile frumoase și neajunsurile dintr-însa. Aceștia erau Toma, zis și Preacuviosul Toma, Alin zis și Avva Sisoe, Mircea altfel numit și Fratele Cartografie, fiindcă îi plăcea să privească pierdut la felurite hărți și cel ce așterne aceste vorbe, poreclit Portocalie din pricina unei zile anume din orașul sfânt Rishikesh, aflat în îndepărtata țară a Indiei. Atunci, frații călători pe apa Gangelui îl trimiseseră, în flămânzimea lor, în căutarea unei găini bune de fript, iar dânsul negăsind în ruptul capului astfel de vietate, se întorsese la schimb cu o plasă plină de portocale cumpărată de la un târgoveț. Doar că pe un pod îngust fusese atacat mișelește de o mulțime de moimâțe din specia macacilor șireți, care îl prădară, lăsându-l cu plasa goală și sufletul tulburat peste măsură. De aici s-a tras porecla sa.
Se porniră așadar cei patru dis-de-dimineață din gara Clujului, pe drum de fier, într-o zi limpede de vară, aidoma cristalului de mare preț. Și făcură pe tren toate cele ce se fac, cum scrie la carte și cum învățară fiecare de la preacinstiții lor părinți: vorbiră cu veselie, cinstiră câte un păhărel, mâncară ouă fierte, salam, slănină și ceapă, priviră îndelung pe ferestre și adormiră pe rând cu capetele rezemate pe desagii grei ca de plumb, plini ochi cu conserve de tot felul, pite mari și îndesate lângă care adăsta câte o butelcuță de țuică pentru întremarea duhurilor deznădăjduite. Iar printre bricele, blidele și bulendrele aferente unei anume desăgi, se mai afla și o Sfântă Scriptură din care cei patru urmau să citească și să cugete mai apoi cu glas tare la cele aflate acolo, lăsând Duhul să le tălmăcească tâlcul celor scrise.
Au trecut așadar pe rând prin gări adormite, cu impiegați purtând chipie roșii în cap, stând drepți, în mâini ținând steaguri decolorate de soare și privind înainte cu priviri sătule de holbat la trenuri. S-au petrecut așa molcom prin patria lor curioasă, conținând într-însa parcă mai multe lumi deosebite, de care se minunară cu mare mirare. Ba semăna ici cu tandra Cuba, ba colo cu forfotitoarea Indie, ba cu sterpul Kirghistan, ba pe alocuri cu austera Austrie, ba chiar uneori și cu nesfârșita Americă, îndeosebi cu ținutul acela ce se cheamă Transilvania, din statul Carolina de nord. Când trenul se opri cu scârțâit grozav vreme de un ceas undeva pe un câmp și frații îl întrebară pe conductor ce se petrece, nu mică le fu mirarea când acesta le răspunse cu înțelepciune vorba aceasta tăinuită: „Se recuperează!” Și oricât își bătură frații capul ca să priceapă tâlcul acestei vorbe chibzuite nu reușiră, așa că își exersară pe mai departe îndelunga răbdare citind de la Scriptură psalmii dătători de nădejde ai fratelui lor mai mare David, smeritul păstor chemat să fie rege peste poporul ales: “Mă încred în Dumnezeu și nu mă tem de nimic: ce pot să-mi facă niște oameni?” (…) “Tu numeri pașii vieții mele de pribeag; pune-mi lacrămile în burduful tău: nu sunt ele scrise în cartea Ta?” (Ps. 56)
Apoi Preacuviosul Toma le povesti fraților întâmplarea cu însoţirea mătușilor lui pentru succesiunea notarială a unui mormânt și toate complicăciunile ce au urmat, culminând cu izbucnirea în plâns a tinerei notărițe, de sărea cămașa pe dânsa. Iar Avva Sisoe le împărtăși pe larg planurile sale despre toți cei 420 de stâlpi ce urmau să fie cărați de bunăvoie pe spinare și îngropați în adâncul munților Călimani pe calea împărătească a Mariei Theresia (despre care se pot afla mai multe de către cei care doresc, accesând acest link). Și tot ce s-a povestit atunci în vreme ce trenul adăsta pe drumul de fier recuperând ceva ce nu reușiră frații să priceapă cu mințile lor mărunte, s-a petrecut aidoma. Iar o parte din stâlpii aceia, care i-au dus cu gândul la drumul crucii Domnului nostru Hristos pe calea Golgotei, urmau să fie cărați și pe spinările celor patru și îngropați în pământ cu mâinile lor bătucite, fix așa cum se vorbiră atunci când toate acestea păreau doar închipuiri izvodite de mintea prea înfierbântată a fratelui lor Avva Sisoe, ce bucuros foarte se dovedea a fi de călătoria cea începătoare, în care tocmai se porniseră.