Use advanced navigation for a better experience.
You can quickly scroll through posts by pressing the above keyboard keys. Now press the button in right corner to close this window.

Evoluția unui fotograf (4). Tehnica.

Aveam un prieten care pleca la fotografiat de parcă pleca la un fel de război. Un dublu război, care începea cu el însuși și se termina cu restul lumii. Se trezea dimineața foarte devreme, când afară era încă întuneric. La becul chior al pensiunii îl vedeam de sub pătură cum înșira pe pat șase aparate, pe care le privea mirat cu mâinile în șolduri, cam la fel cum te uiți la un câine mort în drum, lovit de cursa de Răcătău, întrebându-te dacă printre petele cenușii de blană, acum amestecate de praf și sânge, nu cumva îl recunoști pe Pufi, câinele vecinului, cel care toată viața lui a visat să muște din mers un cauciuc de autobuz.

Așadar, prietenul meu, după ce contempla îndelung aparatele, fiecare având cel puțin 2, 3 obiective pe lângă, se scărpina în cap, înhăța unul, îl punea cu grijă în geanta foto și pleca la războiul cu lumea, după ce tocmai îl încheiase pe cel cu sine înșuși. Prietenul meu avea obsesia sculelor, a tehnicii. Or, tocmai despre acest lucru este vorba în această a patra fază a evoluției.

După entuziasmul inițial cauzat de producerea unor imagini clare, a urmat faza de platou, cea a bănuielilor cum că acestea nu ar fi și tocmai valoroase. Iar apoi, te-ai prăbușit în groapa adâncii depresii cauzate de faptul că unii fac într-adevăr fotografii mult mai interesante decât tine. Una din cele mai comune metode de ieșire din această fundătură este mântuirea prin tehnică. În mintea ta se insinuează ideea că aparatele de top garantează reușita. Începi așadar să umpli geanta foto cu obiective și filtre. De fiecare dată când vezi o poză memorabilă undeva, vrei să afli cu ce a fost făcută. Scormonești prin exifuri, citești comentariile celor care testează aparate și obiective și mai ales, începi să crezi tot mai mult că ultimul răcnet de aparat care urmează să apară pe piață e cel care te va ajuta să faci, la rândul tău, fotografii cu adevărat memorabile. Te transformi într-un negustor amator, care vinde mereu în pierdere, dar fără să scapi din ochi fata morgana după care aleargi de nebun prin deșertul de idei. Fiindcă în goana asta dementă după scule și dispozitive, nu mai ai timp să te împiedici în gânduri pasagere despre ce înseamnă de fapt valoarea unei fotografii și de ce anume e dată ea.

Așadar, schimbi aparate, aduni, testezi nenumărate obiective și devii obsedat de cele cât mai luminoase, mai rapide. Nu te compromiți. Nu contează că diferența de preț dintre un f1.8 și un f1.4 e semnificativă. Strângi din dinți și îl cumperi pe cel mai scump. Apoi, după ce l-ai testat o vreme, ai făcut printuri mari pe diverse tipuri de hârtie și ți-ai uimit toți prietenii cu calitățile lui incontestabile, îl uiți săptămâni la rând pus undeva pe f5.6, în timp ce te frămânți cu varianta cumpărării unui alt obiectiv asemănător dar parcă și mai tăios, cu un bokeh și mai frumos. Iar goana reîncepe. Îți trăiești o bună felie din viață pe forumuri citind recenzii, discutând și dezbătând aprig diferența dintre un 40mm de la Voitglander și un 35mm de la Nikon, rămânând permanent supendat în tragismul unor dileme fără ieșire, licitând pe e-bay și așteptând cu emoție sosirea unui nou obiectiv menit să te scoată din obscuritate, să te mântuie de neștiință, să te transforme într-un om nou, capabil să producă imagini care să uimească nu doar familia și prietenii, ci omenirea întreagă.

După câțiva ani în care ai pendulat între taberele de fanatici asemănătoare unor secte religioase ale nikoniștilor și canoniștilor, după ce ai testat nenumărate multe alte formate de aparate și nenumărate obiective, după ce ți-ai înăbușit cu greu gemetele de gelozie privind la minunăția de Leica ultimul model cu 3 obiective perfecte ale prietenului X realizezi un lucru banal și anume că, în cele din urmă, conținutul genții tale foto va fi mereu un compromis între ceea ce îți dorești și ceea ce îți poți permite. În toată această devălmășie ai făcut câteva poze cu adevărat bune, dar încă nu ai maturitatea necesară să știi care sunt acelea, așa că ele zac în derivă, ca urșii polari pe banchizele din Antarctiva, printre mii de alte poze proaste stocate pe diverse suporturi digitale.

În tot acest răstimp, începe să ți se accentueze bănuiala că această pasăre măiastră, mereu elusivă, misterioasă și aproape imposibil de prins în vreo capcană, care poartă denumirea de ‘fotografie adevărată’ nu depinde în mod absolut necesar de tehnică, de obiecte, de mărimea genții foto, ci de altceva. După teribile zbateri cu această idee aparent originală, privind pierdut la niște imagini excepționale cu Marilyn Monroe la apogeul carierei, afli că ele au fost făcute de o băbuță ștearsă, ce a murit la 100 de ani – Eve Arnold. Ea a spus ceva ce ți se va înșuruba în minte pentru tot restul vieții: “Nu contează dacă folosești un aparat artizanal făcut dintr-o cutie sau un Leica. Important este ceea ce te motivează atunci când fotografiezi”.

Toată goana după tehnică, cu toată rătăcirea prin labirintul aferent, măcar te-a scos din groapa adâncii depresii de la pasul al treilea. În paralel însă, în minte ți s-a strecurat bănuiala că fotografia bună se află de fapt în altă parte, că obiectele în sine nu te pot trece dincolo de limita unor imagini clare, nu pot conduce la idei. Ai început, timid, să gândești. Or, acesta este primul mare pas spre înțelegerea lucrurilor.

evolutia unui fotograf 4

small_keyboard