EnglishSe spune că albul reprezintă tăcerea culorilor. Nu știu dacă e într-adevăr așa, fiindcă albul nu e niciodată alb pur și simplu, e mereu nuanțat, e mereu narativ. Zăpada, spre exemplu, o fi ea albă, dar nu tace niciodată, spune mereu o poveste, după cum cade lumina pe ea, după urmele cuiva lăsate în textura ei sau, pur și simplu, după vechimea ei.
Una e zăpada proaspăt căzută și alta e ultima zăpadă de dinaintea primăverii, când în orașe se topesc iremediabil acele ultime grămezi cenușii acoperite de praf și noroi, capabile să ascundă orice, inclusiv amintirea unei ninsori perfecte. Pe ambele le numim cu un sigur cuvânt: zăpadă, la fel cum albului îi spunem alb și negrului negru. Însă uneori, cuvintele nu sunt un bun mijloc de comunicare a senzațiilor. Atunci ne sar în ajutor imaginile, însă parcă doar să ne zăpăcească de-a dreptul. E o conspirație.
În fotografie lucrurile se complică și mai tare decât în viața reală, fiindcă acolo avem de a face cu un artefact al realității, cu o iluzie a ei. Fotografia bună nu îți arată niciodată doar ceea ce se vede, ci și ceea ce lipsește din cadru, ceea ce poți tu, ca privitor, reconstrui.
Fotografia adevărată e doar începutul unei povești care merită continuată. Iar albul, în loc să rămână locului alb la fel cum da-ul rostit de cineva e da, devine un ghem încâlcit și fascinant de câlți în geanta unui instalator de modă veche. Devine de fapt, o lume.
Spunem așadar alb curat, alb murdar, alb strălucitor. Mai spunem și albul ca: alb ca laptele, alb ca brânza (atunci când ieșim prima dată vara la plajă), spunem alb ca neaua și, astfel, iată, ne-am întors de unde am plecat. Dacă vorbim de fotografia alb/negru, lucrurile o iau razna fiindcă acolo, petele de alb devin de fapt niște găuri negre ce mă absorb, îmi fură privirea și mă transformă într-un captiv din punct de vedere vizual.
Iar dacă lucrurile nu s-au complicat destul cu această (non) culoare albă, atunci ele se complică ireversibil atunci când într-o imagine color amestecăm sau suprapunem două nuanțe de alb. Iar dacă în acest joc de nuanțe se strecoară și mici tușe închise la culoare, atunci albul nu mai poate fi oprit din vorbit, turuie întruna, iar singura cale de scăpare din această poveste este să-i pui punct.
